Solicitarea transmiterii de date retinute potrivit prezentei legi se realizeaza numai dupa ce a fost inceputa urmarirea penala, cu autorizarea motivata a presedintelui instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia, in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala ori a judecatorului desemnat de acesta, la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, potrivit legii, daca sunt date ori indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni grave.
mi se pare normal
datele se sterg dupa 6 luni
ce nu intelege lumea dar de vorbit prostii stie e faptul
ca in cazul unui proces penal nascut din savarsirea unei infractiuni
sunt aparate in primul rand interesel statului, ale societatii. relatiile sociale ocrotite prin legile penale
chiar si in cazul viol-ului de exemplu
de asta exista ca parte in prcesul penal procurorul car e pus acolo sa apere statul.
si de asta se cerceteaza majoritatea infractiunilor din oficiu, fara plangerea prealabila a persoanei vatamate
doar cele de o gravitate mai redusa se cerceteaza la plangere prealabila
a devenit o moda sa facem din tantar armasar...ca na....'se vinde'..
Datele care vor fi stocate vizeaza urmarirea si identificarea sursei unei comunicari si a destinatiei acesteia, a suportului de comunicare si a echipamentului de comunicatie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament, precum si locatia echipamentului de comunicatii mobile. De asemenea, se vor stoca datele necesare pentru a determina data, ora si durata comunicarii.
asta e explicatia unui prieten jurist pt legea care s-a dat in vigoare de ieri 20.01.2009
Ce inteleg eu de aici:
Dracu asta nu e atat de negru pe cat pare. Toate datele astea sunt stocate intr-o baza de date, deci nu te va "asculta" numeni ce vorbesti cu prietenu/a, vecinu/a, sau nu-ti citeste nimeni mesajele. Baza de date va fi accesata doar daca esti urmarit penal de catre procurori dupa autorizatrea in instanta.Asta era pt telefoane, cat pentru net...sincer sa fiu eu nu cred ca se pot citi mesajele care le dai tu pe messenger sau ce vorbesti pe skype.Contrazice-ti-ma daca nu e asa! Furnizorii de internet pot vedea ip-ul tau (care la RDS e mobil...deci dupa fiecare conectare ai altul), iti pot vedea sistemul de operare si ce browser folosesti(IE,Mozilla)cat si site-urile pe care le vizitezi. Aceasta este o ocazie buna prin care autoritatile pot descoperii noi site-uri PORNO si alte rahaturi de genu. Spun asta pt ca dupa impresia mea, si ce rezultate am vazut pe mai multe site-uri si bloguri (pe care le detin, sau ale prietenilor) 89% din vizitatori cauta pornoace. (vezi alte post-uri de ale mele cu search-uri)
Asa ca hai sa nu ne mai cacam pe noi, si daca tot o tineti pe a voastra cu leagea asta, n-aveti decat sa va traiti viata pe Haifaiv, sa mancati numai de la Pannini si sa va calce 32-ul. Hai ca m-am distrat destul cu voi, ciaules!
hotnews
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)

0 comentezi?:
Trimiteţi un comentariu